nu in tari straine (si civilizate). Ce fericire ca la noi se poate! Asa cel
putin nu trebuie sa ma abtin de fiecare data cand imi lasa gura apa pe langa o patiserie
sau shaormerie sau cofetarie etc.Asadar,
cum va spuneam, cand vin din afara ma simt pe strazile Bucurestiului ca Tarzan
(adica Jane) in jungla: nu tu reguli, nu tu politete; pot sa merg sau sa
dansez, sa fluier sau sa cant, sa ma zgaiesc la cine si cum imi place, ba chiar
sa injur (ma rog, macar in inchipuire). Si bineinteles, sa mananc tot ce-mi
pofteste inimioara. Zis si facut: pe langa blocul meu e o patiserie foarte
misto, pe langa care trec zilnic si de unde nu resist sa nu iau de fiecare data
ceva. Asta pentru ca au nenumarate sortimente de prajituri, si trebuie
incercate toate.Intr-una
din zile mi-am cumparat o minunata placinta cu nuci; mi-am continuat sprinten drumul si cand sa musc din ea… la coltul strazii vine un vagabond care ma vede si in gura mare imi striga ca ii e
foame. Ce sa fac, ii dau oftand minunata mea placinta( care mai era si calda). Buuun…asta
e, fapte bune trebuie facute la tot pasul, ca Dumnezeu vede. Dar inainte de
statia de autobuz s-a mai deschis, recent, o patiserie…ce-I drept cam
scumpicela dar asta e, trebuie incercata, doar e noua. Asa ca ma strecor si nu
plec fara o delicioasa prajitura de post…ce arata ca un profiterol si se
dovedeste a fi chiar mai buna; oare ciocolata asta delicioasa e chiar vegetala,
parca e prea buna. In fine…in statia de autobuz….alt cersetor, asta numai cat
statea si saliva. Vine troleul, ma arunc rapid cu prajitura in mana pe jumatate
mancata, si ma uit urat pe geam la tipul ramas in statie(mai aveam putin si-I aratam
o limba uriasa plina de ciocolata). Fiuu de data asta am scapat…. nu chiar, pentru ca in secunda trei , exact cand duc prajitura la gura, ma impinge o tanti rau de tot, si ma trezesc cu
prajitura…drept pe cizma piciorului stang. De nervi strig la ea sa fie atenta
sa ma lase in pace, si cand ma ridic…dau nas in nas cu controloarea , care ma priveste acru si mustrator.Noroc ca am bilet. In fine… Scap de toti , cobor. De data asta,
inversunata. La prima patiserie imi cumpar vreo 4 prajituri fiecare de alt fel si
din care nu mai mancasem. Da-l incolo de post, macar o zi pot sa ma eliberez si eu. Uite asa. Nu se joaca ei cu mine! Traversez podul peste Dambovita admirand
lumina minunata a diminetii, desfac pachetul, gandindu-ma ce loc mai bun de a
savura ceva atat de minunat, cand deodata nu stiu cine (probabil providenta) ma
impinge sa-mi arunc privirea spre dreapta mea….unde un tip se catarase pe balustrada
si mai avea putin si parca-si dadea drumul...in Dambovita. Am tipat la el, dar
parca nu auzea. L-am strigat de cateva ori, dar el deja isi luase o mana si se
uita in gol…Innebunita, nestiind ce sa fac, parca o voce mai presus de mine a
urlat: Domnule, da-te jos de acolo, uite am niste prajituri super bune, ti le
dau pe toate….nu merita sa te arunci fara sa incerci asa ceva! Abia atunci am
parut sa-I trezesc interesul….m-a privit si a vazut cum fluturam spre el
pachetul cu pricina. Am vazut o schimbare pe fata lui- ca un animal infometat.
Pana la urma s-a dat jos de acolo pe trotuar, a venit la mine si…mi-a smuls
pachetul, incepand sa manance lacom, cu mici suspine. Pe urma a reusit sa-mi
spuna ca e insurat si dependent de dulciuri si nevasta lui nu-l mai accepta
acasa daca nu slabeste si nu se lasa de dulciuri…ca de fumat a reusit, dar de
dulciuri nu…ca el nu mai poate suporta viata fara zahar etc etc….Va inchipuiti
asa ceva?? Am ramas socata si fara cuvinte. Tocmai eu sa intalnesc un dependent
de dulciuri, sa-I mai salvez si viata! Asta da intamplare de dat la TV! Ce era
sa ii spun? Am incercat sa-l consolez (uite cine se gasea), sa-I spun ca viata
nu e facuta numai din dulciuri, ca mai sunt si alte chestii pe lume (desi imi
framantam mintea sa le gasesc), ca nu trebuie sa renunte complet la dulciuri
doar sa le mai rareasca etc etc…(poate mai ajung si consultant in probleme cu
dulciuri); pana la urma ne-am despratit prieteni si cu promisiuni mincinoase –
eu de a nu mai manca, el de a nu mai manca - ;si a nu se mai arunca…. Sincer, am ajuns la job fara dulciuri, dar cu niste inalte ganduri filosofice…Si am hotarat ca de acum incolo voi lua
prajituri la pachet si le voi manca la birou sau acasa, cat mai invizibil cu
putinta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu